Dictatul de la Viena din 30 August 1940 face ca administratia pe linie militara sa permita intrarea maghiarilor in Transilvania de Nord si sunt interzise legile evreiesti, iar acestia se refugiaza in alte sate cerand colonizari in alte parti de judet, fie in alte judete ca Timisoara, Arad etc, chair si din Tarnava Mare, Tg.Mures unde existau in proprietatea unor etnici similari.Multietnicitatea predomina in Vestul Romaniei Transilvania urmare a refugiatilor si colonistilor stabiliti in zona pana in 1944…Colonistii Germani din Dobrogea, Bucovina au avut o alta evolutie si in alte zone din Transilvania
http://willypragher.blogspot.ro/2015/05/buffelbrunnen-cunoscut-azi-sub-numele.html
Appeable You affiliates ADELAIDE Make it memorable! 
“Migrarea germanilor către Dobrogea, s-a făcut în trei faze:
primul val: 1841 – 1856
al doilea val: 1873 – 1883
al treilea val: 1890 – 1891
Primii coloniști germani din Rusia s-au strămutat în Dobrogea în perioada 1841–1856. Erau familii de țărani germani basarabeni, din Basarabia și de germani transnistreni din regiunea Cherson, plecați din locurile de origine din motive economice. După 30 de ani au început să vină și emigranți originari din provincia sud-germană Suebia. Întrucât Dobrogea era provincie a Imperiului Otoman, colonizarea imigranților germani s-a făcut după legile otomane. Au fost singurii germani de pe teritoriul Imperiului Otoman. Au contribuit la dezvoltarea economică a Dobrogei.
În urma Congresului de Pace de la Berlin, din iulie 1878, prin care s-a recunoscut independența României, Dobrogea a intrat în componența României. Ca urmare, până în 1885, mulți turci au părăsit România, și Dobrogea a suferit o relativă depopulare. România a încercat să repopuleze unele zone cu populație de origine germană.
Până în anul 1878, cât timp Dobrogea a făcut parte din Imperiul Otoman, așezările întemeiate de germani s-au bucurat de autonomie administrativă fiind conduse de primari aleși din rândul comunității germane, singura obligație fiind cea a de a plăti la timp impozitele. După intrarea Dobrogei sub administrație românească, în majoritatea satelor locuite de germani au fost numiți primari români și au fost împroprietăriți cu terenuri veterani ai Războiului de Independență din 1877–1878.(…)În acest scop, în anul 1894 s-a înființat Fundația Erhardt Luther și au început lucrările pentru ridicarea localului Școlii evanghelice Germane de la Constanța, lucrare finalizată în 1901 cu sprijinul unei colecte primite din Germania. Școala, cu clasele 1-4, a funcționat timp de 39 de ani, până în anul 1940. Dintre germanii care voiau să părăsească Dobrogea, aproximativ 1600-1700 de persoane au plecat în Germania încă din vara anului 1939 și la începutul anului 1940, în cadrul unei acțiuni organizate de Al Treilea Reich sub denumirea de Vorumsiedlung (strămutare premergătoare).
În toamna anului 1940, bulgarii au ocupat sudul Dobrogei. Ca urmare, în 22 octombrie 1940, a fost încheiată o „înțelegere de stat” între Al Treilea Reich și Regatul României, pentru strămutarea (Umsiedlung) a circa 15.000 de germani dobrogeni și a germanilor in sudul Bucovinei. La negocierea înțelegerii nu a participat niciun german dobrogean.
În felul acesta, majoritatea celor 16.000 germani dobrogeni, în special cei fără pământ, s-au strămutat în Germania sub lozinca Heim ins Reich (Acasă în Reich). Circa 1600 de persoane nu s-au strămutat.
Întreaga acțiune a decurs după un plan riguros. Cele două elemente de bază au fost înregistrarea persoanelor și inventarierea și taxarea bunurilor.
Prin înregistrare, germanii dobrogeni încetau să mai fie cetățeni români și intrau sub protecția Reichului. Ulterior, prin proceduri individuale, au primit cetățenia germană.
Prin inventariere și taxare, bunurile germanilor dobrogeni au fost confiscate și evaluate. Conform înțelegerii, toată averea lor, constând din terenuri, clădiri, inventar viu și mort, provizii, revenea statului român. În schimb, statul român se obliga să plătească statului german averile preluate. Plata urma să se facă în special prin livrări de bunuri, mai ales cereale și petrol. În anii războiului, România și-a achitat în cea mai mare parte aceste obligații financiare, atât prin livrări directe, cât și prin decontarea cheltuielilor de staționare a trupelor germane în România. a 28 noiembrie 1940, strămutarea germanilor din nordul Dobrogei era încheiată. Prin portul Cernavodă fuseseră transportate 13.979 de persoane.
A urmat o adevărată odisee. Expatriații au fost duși cu navele pe Dunăre, și cu trenurile tranzitând Serbia. Au fost cazați în lagăre de emigranți, în special în Austria. În jur de 6000 au fost colonizați în regiunile răsăritene ale Poloniei, cucerite de Germania, iar alți circa 6000 au fost colonizați în Protectoratul Boemiei și Moraviei. La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1945, între 2000 și 3000 de germani au fost aduși înapoi în Dobrogea, unde erau lipsiți de orice fel de mijloce de subzistență. Alți circa 1600 au fost duși la Dresda și au primit statutul de refugiați în Zonele aliate de ocupație din Germania.
Din cei circa 15.000 de germani dobrogeni care și-au părăsit căminele, au supraviețuit circa 13.500, din care 8500 în Republica Federală Germania, în special în orașul Heilbronn, 2300 în Republica Democrată Germană, 700 în Dobrogea, 4000 în Europa Occidentală și 1500 în America.
După război, germanii rămași la casele lor au suferit calvarul deportării în Uniunea Sovietică, puțini dintre aceștia revenind la vechile lor cămine. u fundația germană “Hans Seidel Stiftung”, a lansat, volumul bilingv român-german intitulat „Germanii dobrogeni – istorie și civilizație”, apărut sub coordonarea prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, la editura Muntenia din Constanța. În volum se amintește că, în secolul al III-lea î.H., în Dobrogea a locuit vremelnic și neamul germanic al bastarnilor. Asociația este păstrătoarea bunurilor culturale ale acestei populații care, timp de peste o sută de ani, a reprezentat un avanpost al spiritualității germane în Europa de sud-est.
Despre germanii de la țărmul Mării Negre, vom povesti și într-una dintre postările viitoare, când va fi vorba despre satele germane din preajma Odesei.
Completare:
După postarea linkului către acest articol pe facebook, mai mulți cititori au venit cu completări utile, pentru care le mulțumim.
Începem cu cea de pe grupul „Klatsch und Tratsch im Karpatenbogen – Geschichte(n) rund um Hermannstadt”, care semnalează apariția, în 1938 (Der Büffelbrunnen, Deutsche Hausbücherei Hamburg, 1938) a unei cărți dedicate chiar acestei localități, carte semnată de germanul (sas brașovean, de altfel) Adolf Meschendörfer”
“Dorina Padineanu10 august 2015, 23:53
Un articol foarte interesant si important! Sunt sigura de veridicitatea lui.Asemenea povesti s-au intamplat si in multe alte locuri; intr-una dintre excursiile pe care le-am facut in Asia Centrala, am intalnit comunitati de germani colonizati in secolul XIX in Kazahstan.Urmasii lor vorbeau bine si germana si aveau toate datele care-i defineau ca etnici germani; se nascusera din tata-n fiu acolo,contribuiau in continuare la progresul zonei dar nu avusesera sansa de a pleca in Germania.si in anii’80 nici nu sperau. Nu sperau sa poata vizita nici macar Rusia…”
LikeLike