Archives

“The Empire of the Senses” – a new event to endulge your senses and recreational experiences.”The Empire of the Wines”origins brands of wines regions from countries, your next empire to explore: taste


“The Empire of the  Senses” – a new event to endulge your senses and learn your tastes even about recreational experiences.The first session November-December 2016

sense-head-275-px-2t

Let’s start in Geneva, Paris, Bucharest, Oradea is

screen-shot-2011-06-15-at-1-36-56-pm-2

Firstly comes “The Empire of the Wines” – Which brands of wines originated from one region or another of a given country are entitled to become your next empire to explore?

It is well known that the french people enjoy to learn others the model of civilization: how to prepare and how to taste a wine and food, how a good food should be first eaten by the eyes firstly, than to conquer your primarly five senses one by one…slowly.

And the people Genevians will speak french also but they most probably will enrich the class for your styles of tastes with the high prestige they earned for the quality of the life, wellness,well-being and of course of wine…and a huge expatriate community so you could became friend of honest-to-goodness native Genevois.

Bucharest- the plenty of events where expats enjoy their senses, is also ready to became a little empire of your senses, that’s up to you!

Oradea -the residency of the BIHOR county- the “little new arrival” in the jewlery chain of Transylvania, like Sighisoara or Sinaia, has it’s own particularly history and recently passed through an Art Nouveau rejuvenation process, while the updated old stories with prince and princesses, old forts and chavaliers and kings of Hungary, of Luxembourg , old wines by 1400 Holod and Vintere winery and cave which took the road of the Rome and Buckingham by that times endulging the senses at a royal level.

Hodis(Hydas) a BIHOR county-Transylvanie location,a basilique of Tãmasda, the Pons Thome (Podul lui Toma) a documented issued by 1241, a deutsche little market not too far away from Holod district, other old documents  testifing that  Mihai Viteazul crossed that village on his route to the Oradea, by 1600. the name of the villages here has all their roots in the history related to these places: Holodul and Hodişul remind us about the old possesion of Hydas. Vintere name remind us about the “vin-tare”(translated as “strong wine”) a local regional wine of ” Dealul Viilor” region where for few secoles was the episcopal grecque catholique winery, a very appreciated wines supplier for the St.Peter’s Basilice of Rome, for the Buckingam Palace and many european nobiliary families. The workers were brought here for the winery work settled up the Vintere village in the Hydas-HOLOD district , having a very suggestive name:Vin-tere = vin tare, meaning
“strong wine”. The vestiges of the old caves of the winery are still present to be explored even the winery still waiting for a “rejuvenation process”.

(page 42) https://www.academia.edu/3502805/Monografia_comunei_Holod

…lastly, but not in the end, jump into a thermal resorts in the proximity of one or another town either Geneve, France or in Oradea  Art Nouveaux  town and Thermal waters suroundings (around 5 km of border with Hungary)- the “Baile 1 Mai” resort, “Baile Felix”, “Baile 8 May”  or maybe a new ideea of Holod-Gyanta new thermal village resort to invest in developmment for future exploring ideas…

to take also a stress-relieving swim sessions, by your own choice or at a group level teambuilding Rehearsal Dinners for a local rehearsel dinners Venues for an apetizzing  Rehearsal Dinner Themes and savory wines in a best matche for your senses…in

France, Switzerland, Romania-Oradea-just in proximity of Hungary, Austrich, Germany, Italy in the centre of “The Old Europe-An Old Madame” willing to teach you the good manners to endulge your all senses.

the-six-senses-2

The THEMES could be related also to your next businesslunch or family and friends events even when to share about your next projects plans for the future years or just simply to celebrate any event in a different manner when you were used to do, as every town we suggest to you for the start-up sessions has already took-up a rejouvenation step further as you indeed do every New Year in your Life even for a wedding style you are adviced as well as in a way of learning and enjoying LiVe, LeArn, LeAve, LoVe LiFe – a special one.

https://www.theknot.com/rehearsal-dinner

6-not-talked-about-senses_50609088c512b_w1500-3

De la literatura…la istorie, arta, cultura…la zi! Arheologie in Ginta,Vintere, Tinca Bihor


Hieroglife in greaca asteapta sa fie descifrate…de asemenea conservarea si restaurarea ar necesita studii stiintifice, arhitectura si arta gravurii pentru a impiedica distrugerea si deteriorarea acestora si identificarea eventualelor rude si cetatenii ale celor care se odihnesc…sunt mai multe monumente-cavouri imprejmuite de muschi care ar trebui redata fie unor muzee fie preluate de anumite tari in care acestia ar fi avut origine, cetatenie, cu ajutorul unor universitati specializate in studii antropologice, istorice, arheologice din Ginta, Vintere…

Tourism, trasee in Ginta, Bihor NEOLITICul CULTURA STARCEVO – CRIS”Astfel de unelte neolitice au fost descoperite în hotarul satului Ginta, Sânicolaul de Beius, Meziad, Râpa si Rabagani la “Dealul Viei”…sansele unor siteuri vechi arheologice fiind deschise….unor proiecte viitoare a Râpa (Tinca-Cociuba Mare-Ginta proximity ), pe “Dealul Morilor” – terasa a Crisului din stânga soselei Râpa – Tinca,  cercetarile arheologice au relevat o asezare de lunga durata, fapt reliefat de descoperirea a mai multor nivele de locuire apartinând culturii COTOFENI “

http://www.tarabeiusului.ro/tara-beiusului/depresiunea-beiusului/preistoria

“principalele descoperiri apartinând epocii paleolitice si celei mezolitice din zona Beiusului sunt localizate în Pestera Zmeilor de la Onceasa, Pestera Magura Sighistel si Tibucoaia de lânga Câmpani, Pestera Meziad, Pestera din Dealul Vârseci de la Pietroasa, Pestera Magura Bihorului, Pestera Ursilor de la Chiscau.Totusi, avem câteva date care ne conduc la concluzia ca aceasta parte a Bihorului a fost locuita, chiar daca nu de la debutul epocii paleolitice (odata cu aparitia omului), începând undeva pe parcursul paleoliticului inferior (cca. 800.000 de ani în urma).descoperirile din Pes-tera Ghetarul de la Vârtop si din Pestera de la Ciur – Izbuc. În prima au fost desco-perite 3 urme de pasi ai asa-numitului „om de la Vârtop”. În cea de-a doua pestera au fost descoperite, la 500 de metri de gura pesterii, circa 280 de urme de pasi umani, încalecate de urme de labe ale unor ursi de caverna. Daca la Vârtop specialistii au stabilit ca avem de-a face cu cele mai vechi urme plantare din România (au o vârsta de 80.000 de ani), cele de la Ciur – Izbuc sunt mult mai recente, ele având o vechime de „numai” 15.000 ani. Tot în pestera de la Ciur – Izbuc a fost descoperita o figurina incizata pe caninul unui urs de pestera.

NEOLITICUL. CULTURA STARCEVO – CRIS

Prima manifestare culturala apartinând neoliticului în acest spatiu este cultura Starcevo – Cris. Evolutia acestei culturi în date absolute se încadreaza între 7500 si 6250 î.Chr. si a fost periodizata în patru etape principale, fiecare dintre acestea având mai multe faze interne de dezvoltare.

Din epoca neolitica cunoastem, în zona, locuiri în pestera precum cele din Pestera II din Dâmbu Colibii de pe valea Sighistelului (com. Câmpani) si Pestera din Dealul Vârseci de la Pietroasa, dar si asezari deschise, pe terasele mai înalte ale cursurilor de apa, precum cele descoperite la Rabagani (în apropierea izvoarelor termale). Râpa la “Dealul Morii”, Cociuba Mare la punctul “Fântânita” (între sat si valea Rataselului) si Tasad, toate apartinând culturii Starcevo – Cris, începându-si evolutia la nivelul etapei III B a acestei culturi . La Râpa, în locul numit “Sub padure” sau “Câmpul de Sus” – în dreapta soselei Râpa – Tinca – a fost cercetata o asezare neolitica Cris descoperindu-se un bordei cu ceramica, unelte si o figurina feminina din lut ars. Toate aceste asezari au un singur nivel de locuire. În Pestera Meziad, cu ocazia amenajarii turistice, au fost descoperite fragmente ceramice neolitice apartinând culturii Tisa) iar la Zavoi (com. Sâmbata) a fost descoperit un buzdugan (sceptru – maciuca?) din piatra apartinând aceleiasi perioade. Ca piese de armament mai amintim cele doua topoare neolitice din piatra descoperite în raza satului.

Constituirea în 1872 a Societatii de Arheologie si Istorie din Oradea si comitatul Bihor, a avut ca efect intensificarea cercetarilor arheologice din aceasta zona, iar ca urmare a eforturilor Societatii, si prin subventii publice, în 1896 se deschide primul Muzeu de arheologie la Oradea, institutie care va coordona la sfârsitul secolului XIX si începutul secolului XX cercetarea arheologica din Bihor.

În ceea ce priveste cercetarea arheologica sistematica a zonei, putem spune ca ea debuteaza relativ târziu, daca exceptam descoperirile întâmplatoare de monezi si depozite de cupru sau bronzuri. Primele sapaturi au loc în 1967, la Râpa „La Lunca”, ocazie cu care S. Dumitrascu întreprinde o campanie de cercetari arheologice de salvare într-o asezare de epoca dacica apartinând secolelor III – IV d.Chr. Este urmat de catre I. Ordentlich care în 1971 investigheaza arheologic o serie de puncte din hotarul satului Rabagani. În al optulea deceniu al secolului trecut, R. Popa si N. Chidiosan cerceteaza pe parcursul mai multor campanii, situl de la Sânicolaul de Beius, “Botocana”, unde au fost descoperite doua orizonturi de asezari – unul apartinând epocii neolitice si altul, medieval.

Un merit deosebit privind arheologia Tarii Beiusului îi revine însa lui S. Dumitrascu. Acesta a întreprins sondaje si sapaturi arheologice la Cociuba Mare, Rohani, Râpa, Tinca. De asemenea, Doina Ignat a manifestat interes  în ceea ce priveste cercetarea arheologica a zonei si în special a descoperirilor facute în pesteri.

În 1999 arheologul I. Crisan executa un sondaj arheologic la Sânmartinul de Beius, în punctul numit “La Piatra”, unde a descoperit materiale apartinând perioadei medievale (secolele XI – XIII si XIV – XVI).

Ultimele cercetari în zona au loc în vara anului 2000, când D. Marta a cercetat arheologic, în colaborare cu studentii Facultatii de teologie ortodoxa a Universitatii din Oradea, condusi de catre L. Borcea, biserica medievala de la Seghiste, datata la sfârsitul secolului al XV – lea.”

 

http://www.tarabeiusului.ro/tara-beiusului/depresiunea-beiusului/preistoria

http://www.centruturistic.ro/oradea/muzeul-de-stiinte-naturale-tinca-oradea-id596.html

http://www.tarabeiusului.ro/turism/trasee

 

” In memoriul trimis în iulie 1600 la curtea imperialã,unde la punctul al cincilea se precizeazã: „ceale cinci varmeghii (comitate n.n.), carele sãnt Bihorul si Solnocul de Mijloc si Maramurã,Sãrandul, Crasna sã se rumpã aicia cãtrã Ardeal, cu cetãtile si cu tinuturile, cum au fost mai dennainte vreame”. Despre cetatea Oradea voievodul îsi exprima dorinta ca: „Dupã cum am înteles cã turcul din nou ar vrea sã ocupe cetatea Oradea, fatã de care intentie, ca de acolo sã-l pot îndepãrta, i-am scris cã noi vrem a o ocupa si a relua hotarele ce sunt ale Transilvaniei”. Înfrîngerea de la Mirãslãu din 18 septembrie 1600 va duce la pierderea succesivã a Transilvaniei, Moldovei dar si a tronului Tãrii Românesti.

În acest context dificil, domnul Mihai Viteazul va fi obligat sã întreprindão lungã cãlãtorie la curtea împãratului Rudolf al II-lea pentru ajutor militar dar si financiar. Trecerea suitei sale, nu foarte numeroase, (cca.100 de persoane dupã unele cronici ale vremii) prin Crisana, va rãmâneun eveniment memorabil. Trecerea sa de la Hãlmagiu si Vârfurile spre Oradea s-a fãcut pe unul din vechile drumuri medievale care legau Centrul Transilvaniei de pãrtile sale vestice. Suita domneascã a strãbãtut Steiul, poposind pentru o noapte, la 10 decembrie 1600 în târgul Beiusului. A doua zi el a strãbãtut Vintere, Holodul, mai  apoi Calea Mare, ajungînd în seara zile de 11 decembrie 1600 în cetatea Oradea. Nu avem nici un fel de descrieri care sã aminteascã direct despre trecerea suitei domnesti prin Vintere si Holod; putem doar presupune adânca mirare a localnicilor si respectul purtatostenilor munteni, renumiti pentru caii, vesmintele si armele pe care le purtau.
Secolul al XVII-lea a adus transformãri importante în realitãtile comitatului Bihor si implicit al Tinutului Holodului. Astfel, dupã anul 1606 comitatul reintrã în granitele sale firesti, cele ale principatului ardelean. Urmeazã o lungã perioadã de înflorire sub domniile succesive ale principilor Gabriel Bethlen (1613 – 1629), Gheorghe Rakoczy I (1630 – 1648) si în prima parte a stãpânirii fiului sãu,Gheorghe Rakoczy al II-lea (1648 – 1660). O interesantã mãrturie legatã de drumul medieval al Beiusului care trecea prin Vintere si Holod este mentionarea trecerii principelui ardelean Gabriel Bethlen pe aici. Cu o suitã impresionantã, la 1629, grav bolnav, bãtrânul conducãtor al Ardealului s-a îndreptat de la resedinþa sa din AlbaIulia cãtre bãile termale din jurul Oradiei.

 Ambitiile principelui Gheorghe Rakoczy al II-lea de a ocupa tronul Poloniei la 1657, militare de acolo si intervenþia directã a Portii în treburile principatului transilvan vor avea foarte repede consecinte dramatice.Bihorul a fost subiectul multora dintre Dietele Transilvaniei, legate tocmai de încãlcarea decãtre turci a unor conventii legate de aceste tinuturi de margine.Cucerirea Bihorului în anii 1660 – 1661, alãturi de asediul Vienei la 1683 marcheazã ultimele eforturi ofensive ale Semilunii în centrul Europei. Victoriile austriece si poloneze sub zidurile Vienei vor duce în anii 1691 – 1692 la reînfiintarea comitatului Bihor si alipirea lui lalumea crestinã, cu pretul unor noi si importante

distrugeri. Asediul cetãtii Oradea la 1692, luptele turco-austriece din zonã au provocatun nou rând de jafuri, rechizitionãri si chiar pustiiri de sate. În acestcontext mai mult decât relevantã este conscriereacameralã realizatã de noua administratie habsburgicã în toamna anului 1692, la doarcâteva luni de la cucerirea Bihorului. Dacã am compara datele dintreultima conscriere fãcutã aici de austrieci, la 1552, deci cu 140 de ani mai devreme, vom constata cã în primul interval am avut luate în evidentã 23.238 de gospodãrii cu cca. 139.428 de locuitori, pe când în toamna anului 1692 au fost conscrise doar 1337 de gospodãrii cunumai 4452 de locuitori
. Diferenta este uriasã, numai în zona de câmpie a Bihorului si pe valea Barcãului, unde au fost cele mai importante ciocniri între austrieci si turci fiind numãrate 133 de localitãti pãrãsite integral, arse si distruse.
Este de asemenea grãitor faptul cã între localitãtile Tinutului Holodului, doar Valea Mare de Codru este amintitã, dar numai la conscrierea din anul 1696, când acolo au fost numãrate doar trei porti, adicã sase locunte si cca. 27de locuitori. sunt mentionate localitãti despre care se stie cu sigurantã, indirect, din alte documente, cã nu au fost depopulate si distruse si care la rându-le nu au fost vizitate, din varii motive (drumuri si poduri distruse, lipsa de sigurantã etc.), neintrând astfel în lista conscrierii. Putem astfel opina cã si locuitorii din asezãrile mari din arealul cercetat: Holodul, Hodisul, Vinterea nu puteau sã disparã, încontextul când regiunea nu a fost decât marginal teatru de operatiuni militare. Comitatul, reînfiinþat, asa cum subliniam deja, în anul 1692,va avea o nouã structurã. El a fost împãrit în patru si apoi în cinci plãsi Plase (processus) Plasa Oradea, plasa Saret,plasa  Eriu, plasa Beius si mai târziu plasa Salonta. Tinutul Holodului a fãcut parte din plasa Beiusului, aceasta având în total 6 târguri si 156 de sate. În interiorul ei se aflau patru districte românesti: Beius, Pomezãu, Vascãu si Beliu.Cu acest moment istoria medievalã a Tinutului Holodului se încheie. Secolul al XVIII-lea va aduce silumea ruralã de aici în contactcu tendintele de modernizare a regiunii, care se vor face tot mai mult simtite.

Veacul al XVIII-lea prin reformele luate de cãtre administratia austriacã vor gãsi localitãtile din arealul Holodului în plin proces de restructurare, legat de noua alinierea a satelor, de noile mentalitãti dar si de ultimele evolutii în raport cu proprietatea funciarã. În câteva rânduri trebuie evidentiatã si viata de zi cu zi a omului medieval în satele holodene. Holodul, Hodisul dar si Vintere au fost unele dintre cele mai vechi sate românesti atestate în zona central-sud-esticã a comitatului Bihor. Zona Holodului a respectat în întregevul de mijloc structura socialã generalã a tinuturilor rurale ale comitatului si ale Transilvaniei. În acel context putem afirma cucertitudine cã în privinta clasei sociale inferioare, în cazul nostru tãrãnimea, era cea mai numeroasã în fapt, cu o pondere de cel putin 95 % din totalul populatiei.

Existau apoi si un numãr relativ mic de mestesugari, concentrati cu sigurantã, în majoritate covârsitoare, în Holod dar poate si în Vintere si Hodis.
Trebuie de asemenea subliniat faptul cã este obligatorie, datoritã progreselor realizate în ultimele douã-trei decenii de cãtre istoriografia româneascã, abandonarea definitivã a mai vechiului stereotipcare simplifica nepermis de mult structura societãþii românesti în evul mediu transilvãnean, accentul fiind pus mult prea exagerat doar pe situatia precarã a iobãgimii românesti. Structura ei nu se deosebea prea mult de situatia feudalitãtii apusene,chiar dacã trebuie sã acceptãm faptul cã împãrtirea sa socialã reflectã totusi o stare de dependentã politicã, socialã si religioasã fatã de regatul feudal maghiar, respectiv a nobilimii maghiare si a bisericii recepte,cea romano-catolicã. Clasa suprapusã a românilor din zonã, alcãtuitã din cnezi si voivozi, va parcurge în secolele XIV – XV un accentuat proces de diferentiere si stratificare. În fine trebuie amintitã si nobilimea cu diplomã, de etnie maghiarã, reprezentatã în tinutul holodean de un numãr restrâns de capi clericali, legati de marele domeniu al episcopiei romano-catolice de Oradea.
Aici trebuie sã introducem o informatie extrem de interesantã, pãstratã în documente. Aceasta este legatã de familia de origine italianã Manini, care vreme îndelungtã a ocupat importante functii în fruntea cãmãrilor de sare din Transilvania si Crisana, aducãtoare de venituri considerabile visteriei regale.Primul Manini documentat în Transilvania a fost conducãtorul cãmãrii din Dej, în anul 1425. Este interesant de constatat cã membri ai familiei au condus si cãmara de la Oradea dar si pe cea de la Sãlard, în anii de dupã 1441. Înnobilarea lor în regatul Ungariei si functiile detinute nu i-au oprit de la viata lor burghezã, mai ales cã prin sederea lor laOradea s-au aflat aproape de multi conationali stabiliti în timp în orasul ce devenise deja locul cel mai important de întâlnire dintre negustorii din Ungaria si cei din Transilvania. \

În acest context trebuie amintitã una din îndeletnicirile importante ale unor membri aifamiliei: cãmãtãria, aducãtoare de mari venituri. Într-o notã carecuprinde nu mai putin de 166 de datornici, din 6 de localitãti gãsim,alãturi de administratorul bunurilor episcopiei de Oradea, 14 nobili dar si persoane la a cãror nume a fost adãugat atributul de litteratus.

Marea majoritate dintre datornici, cu sume relativ mici de bani proveneau din locuitori ai satelor sau târgurilor din regiune. Parcurgând lista putem constata si existenta unui datornic din Holod, dar cu o sumã modestã. Realitatea aratã cã cel mai important centru din regiunea rãmas de-a lungul întregului ev de mijloc tocmai localitatea cu cel mai însemnat numãr de locuitori. Credem cã personajul din lista cãmãtarilor Manini nu putea fi decât un negustor local, familiarizat cu marele centru de la Oradea dar si afacerile propriu-zise sau un mic nobil local care si-ar fi putut permite un astfel de împrumut.Asa cum am arãtat deja, tãrãnimea dependentã reprezenta majoritatea covârsitoare a populatiei Tinutului. Ea era formatã din românii ajunsi în stare de iobãgie pe domeniile bisericesti si nobiliare laice. Ei aveau, asemenea tuturor tãranilor de aceastã stare din Transilvania, obligatii în produse (naturã), muncã si bani fatã de feudal,rege si înalta institutie bisericeascã episcopalã, recte cea catolicã.

Printre ele este un fapt notoriu abuzul practicat fatã de supusii ortodocsi, care desi nu trebuiau oficial sã plãteascã dijma fatã de biserica catolicã, erau uneori siliti la achitarea acesteia. Darea traditionalã a românilor fatã de rege era “datul oilor” (quinquagesima) ,adicã achitarea la fiecare 50 de oi a uneia, a unui miel si a unei mioare. Este semnificativ faptul cã datul oilor se percepea în toate regiunile Transilvaniei, semn pe de o parte al individualitãtii sale încadrul regatului maghiar, dar si caracterului sãu cvasiromânesc. Aici trebuie, totusi, subliniat faptul cã un numãr relativ restrâns de tãrani maghiari aveau si ei conditia de iobagi, mai ales în cazul celor care trãiau izolati de masa colonistilor privilegiati.

Putinii mestesugari locali se îndeletniceau în special cu fierãritul,potcovitul cailor si probabil si turnarea unor unelte agricole. Conditialor era modestã, poate cu ceva deasupra tãranilor dependenti le-apermis uneori sã-si vândã o parte din produse la târgurile din apropiere. Tipologia satelor din zona Holodului era specificã asezãrilor de deal. Satele se caracterizau prin izolarea relativã a gospodãriilor si dispersarea lor. În jurul fiecãrei locuinte exista o parcelã, sistematizarea fiind extrem de relativã. Era posibil ca în mijlocul acestor sate sã fiexistat o micã piatã (forum), unde se tineau târgurile si unde uneori se afla biserica, ridicatã din lemn. În acele vremuri viata cotidianã a tãranilor avea reguli simple, împãrtite riguros între muncile câmpului, datoriile senioriale si pãstrarea sãrbãtorilor religioase.
Un element extrem de important al vietii sociale a locuitorilor era reprezentat de locuintã, pe atunci un adãpost util atât pentru om cât si pentru animale. Ridicate fãrã exceptie din lemn, ele aveau o tipologie simplã, cuprinzând trei modele generale . Tipul cel mai simplu includea locuinta propriu-zisã, alcãtuitã,de obicei, dintr-o singurã încãpere, la care se adaugã grajdul. Al doilea tip cuprindea mai multe acareturi în jurul constructiei centrale. În sfârsit, tipul cel mai evoluat adãuga locuintei cu mai multe încãperi,grajdul, staulul, cuptorul de copt pâine etc. În multe cazuri locuintele erau semiîngropate, dar, mai rar, avem încã si bordeie pentru locuit.Peretii de împletituri erau lipiti cu o lutuialã amestecatã cu paie mãruntite (tocate). Acoperisul, în douã ape era din paie, mai rar din sindrilã. Ferestrele erau mici, fiind dublate cu obloane. Mobilierul tãrãnesc era la rându-i destul de putin numeros si rudimentar. Lada de zestre pãstra îmbrãcãmintea mai aleasã, si textilele de casã. Patul din lemnera umplut cu paie si asternut cu tesãturi masive pe post de acoperãmânt. O masã simplã si câteva lavite încheiau acest modest inventar. Vasele folositela gãtit si mâncat erau din ceramicã, multe cumpãrate pe produse agricole personale din târgurile din apropiere care se tineau periodic. Iluminatul era realizat cu ajutorul lumânãrilor din seu de oaie, doar în casele mai avute fiind prezent sfesnicul realizat din material ceramic. În general locuintele celor mai avuti se concentrau spre “centrul” satelor, sãrmanii populând “periferiile”Trebuie de asemenea amintite numeroasele sãlase ale stânelor, foarte greu de depistat arheologic însã, datoritã materialelor extrem de perisabile din care erau fãcute, dar si al caracterului lor de multe ori efemer.
În general, omul simplu medieval, asa cum au fost majoritatea covârsitoare a locuitorilor satelor analizate în cercetarea noastrã, a fost dotat cu un orizont limitat, mãrginit mai ales la localitatea, ogorul,pãsunea sau pãdurea din preajmã. Profund religios, a frecventat cu constiiciozitate biserica supunându-se întru totul canoanelor sale. Cu un orizont mai larg, micii nobili conditionari de la Holod, Hodis si Vintere s-au ridicat deasupra conationalilor lor, având poate si sperantele, cu anumite compromisuri religioase dar mai târziu si nationale, de a accede la titluri si poate chiar si la functii mai înalte.Unul dintre cele mai importante procese ale secolului al XVIII-lea, venit pe filiera reformismului austriac a fost cel de aliniere a satelor.

În conscrierile urbariale dar si în alte acte din prima jumãtate a secolului nu gãsim detalii legate de vetrele satelor ci doar despre hotarele lor.Dupã pustiirile din anii 1691 – 1692, locuitorii vechilor asezãri distruseau început treptat sã vinã din locurile de refugiu, începând reclãdirea localitãtilor distruse. În contextul scãderii dramatice a veniturilor Cãmãrii de pe întinsele domenii ale renãscutei episcopii romano-catolice de Oradea, episcopul Adam Patachich a trimis în anul 1769o comisie imperialã care a verificat toate localitãþile domeniului. Înacest context concluziile au fost foarte clare: trebuiau luate mãsuri extreme pentru a obliga locuitorii satelor sã pãrãseascã zonele de pãdure, care nu aduceau nici un venit autoritãtilor si episcopiei, sã  micsoreze distanta dintre locuinte dar mai ales sã-si ordoneze micile loturi, care în opinia comisiei nici nu meritau a se numi posesiuni. În raportul comisiei se mai aratã printre altele, problemele legate de amplasarea locuintelor, de rezolvare a problemei „haiducilor” alãturi de cele fiscale. Printre marii stãpâni de pãmânt care s-au arãtat receptivila ordinele imperiale si la raportul comisiei imperiale legat de necesitatea alinierii satelor au fost Capitlul si Episcopia romano-catolicã. În sedinta capitularã din 15 – 16 februarie 1772 se hotãrãste ca în locul caselor rãsfirate, ce urmau a fi pur si simplu distruse, sã se treacã la aliniere iar în noul intravilan sã se asigure suficient teren pentru noile locuinte, marginile noilor asezãri fiind, în cazul celordin zonele de deal, care era si cazul Tinutului Holodului, tarine sau fânate. În luna martie 1773 provizorul Stefan Domocos a tãiat intravilanele a 15 localitãti, între care Lupoaia, Dumbrãvita Micã si Forosig, la care s-a adãugat si Vintere. În cazul localitãtii Lupoaia sunt înregistrate 47 de intravilane, cu o singurã uliþã, orientatã est-vest, cu23 de case pe o parte si 24 pe cealaltã parte. Dumbrãvita avea 18intravilane, asezatã pe un loc nou, pe directia nord-sud, cu o ulitã si 14 case pe fiecare parte. La capãtul ulitei dinspre Holod s-a tãiat un intravilan pentru crâsma domenialã.Pe locul indicat în document drept intravilan pentru casa parohialã s-a construit la finele secoluluial XVIII-lea o bisericã din lemn. Satul s-a extins ulterior spredrumul ce duce cãtre Holod. În cazul Forosigului avem 28 deintravilane, cu o singurã ulitã si 14 case pe fiecare parte. La capãtul ulitei douã intravilane erau pãrãsite.

Foarte interesant este planul satului Vintere, unul din putinele pãstrate, dar una dintre localitãtile mari ale Domeniului Beiusului.Era un sat de tip adunat, cu douã strãzi paralele, orientate nord-est. Apa Holodului, care trece prin nordul satului provoca adesea inundatii trasformând în mlastinã zona dintre Vintere si Holod. A fost motivul pentru care domeniul episcopal a construit un pod din lemn, devenit un important loc de vamã de pe drumul Beiusului.. La finalul acestor observatii putem constata cã multe dintre vechile sate din zonele de deal ºsi de munte din centrul si sud-estul comitatului Bihor si-au schimbat radical vechea vatrã. A fost o mãsurã durã, la prima vedere dar, credem cã pentru viitorul acestora si mai ales în noul context derupere a tãcerii”petrecut în secolul al XVIII –lea cu imensa lume ruralã, aceastã adevãratã „revolutie” ruralã a fost beneficã.
IV. DE LA SFÂRsITUL SECOLULUI AL XVIII – LEA LAÎNCEPUTUL SECOLULUI XX
În anul 1692 cetatea Oradea este cucerit de ctare austrieci creindu-se premisele refacerii proprietãtilor existente înainte de stãpânirea turceascã. În conditiile reconquistei habsburgice în aceastã parte de lume, unul dintre obiectivele importante era recâsstigarea acestui spatiu pentru catolicism. În acest sens s-a încercat refacerea proprietãtilorEpiscopiei romano-catolice de Oradea, asa cum fuseserã ele înaintede 1557, când marea majoritate a proprietãtilor acestei biserici trecuserã în mâinile principilor protestanti. În acelasi sens al recuceririi spatiului se înscrie si încercarea reusitã de atragere va românilor lareligia catolicã, demers finalizat la granita secolelor XVII-XVIII si înfiinþarea, alãturi de alte episcopii, la 1777, si a Episcopiei greco-catolice de Oradea. Sunt important de precizat aceste realitãti întrucât Holodul si satele apartinãtoare astãzi lui au reintrat în posesiaEpiscopiei romano-catolice de OradeaOrganizarea domeniului nu s-a dovedit a fi un fapt chiar usor derealizat. În prima parte a secolului al XVIII-lea Episcopia romano-catolicã de Oradea a fãcut demersuri serioase în vederea redobândirii vechilorposesiuni. În schimb, a doua parte a aceluiasi secol si prima jumãtate asecolului al XIX-lea s-a caracterizat prin tentativele de modernizare ale domeniului în scopul cresterii producþiei agricole. Era perioada incipientãa capitalismului, când se trecea la producþia de mãrfuri.Dupã ce s-a reusit reconstituirea proprietãtilor, atât cât s-a putut, începând cu a doua jumãtate a secolului al XVIII-lea marele domeniual Episcopiei romano-catolice de Oradea a fost împãrtit în patru domenii mai mici. Unul dintre acestea era domeniul de Beius pe care se afla si actualul areal al comunei Holod. Domeniul de Beius se compunea din: târgul Beius, 70 de sate si un prediu, care este tocmai spatiul depresiunii Holodului. Acesta a fost populat tocmai în aceastãperioadã dând nastere satului Holod de azi.

Un moment important sub aspect administrativ în reprezintã decretul imperial din 1781 al lui Iosif al II-lea prin care Domeniul Beiud a fost donat tinerei Episcopii greco-catolice de Oradea care tocmai fusese înfiinþatã la 1777. Satele existente atunci în actualul areal al comunei au intrat, asadar, în proprietatea noii episcopii românsti orãdene, mai putin Dumbrava si Valea Mare de Codru,care au rãmas pe domeniul Episcopiei romano-catolice de Oradea,mai precis în cadrul Spanatului de Tinca. Din 1830 aceste douã sateau fost integrate în Provizoratul Tinca, iar din 1835, prinreorganizarea lui în Spanatul cu sediul în Sãldãbagiul Mic, parte componentã a Provizoratului Tinca. Restul satelor care astãzi fac parte din comuna Holod, si care existau la vremea respectivã, au rãmas

pe domeniul de Beius al Episcopiei greco-catolice de Oradea. Aceastã organizare a fãcut ca satele care au rãmas în posesia Episcopiei romano-catolice de Oradea (Dumbrava si Valea Mare de Codru) sãa ibã o evolutie usor distinctã de cele care s-au aflat pe proprietãtileEpiscopiei greco-catolice de Oradea. 

Asemeni celorlalte posesiuni ale Episcopiei romano-catolice si posesiunile domeniului Tinca au fost prinseîn reglementarea urbarialã din 1772, reglementare care a rãmas valabilã pânã în 1848Conscriptorii urbariali se prezentau în fiecare dintre satele domeniului unde interogau judele, juratii si câtiva dintre iobagi la cele 9 întrebãricare se refereau la raporturile stãpân-iobag, calitatea si cantitatea pãmântului, obligatiile feudale, dar si avantajele si dezavantajele locului. De asemenea au mai fost întocmite si conscrierile tuturor tãranilor dependenti cu pãmântul care îl aveau atât în cadrul sesieii obãgesti, cât si în predii. Dupã încheierea lucrãrilor de reglementare urbarialã s-a realizat clasificatorul localitãtilor comitatului, precizându-se cele patru clase în care urma sã fie încadratã fiecare asezare.

Tinându-se seama mai ales de avantajele si dezavantajele locurilor asa cum au fost ele prezentate în Reglementare, satele Valea Mare de Codru si Dumbrava au fost clasificate în clasa a III-a. În urmaacestor observatii s-a stabilit si mãrimea sesiilor, diferentiat, în functie de cele patru clase si de calitatea pãmântului.Cu toate cã numãrul sesiilor celor douã sate a crescut la finele secolului al XVIII-lea si prima jumãtate a secolului al XIX-lea, se poate constata cã acestea continuã sã fie foarte divizate, iobagii si jelerii cu casã care detineau pãmânt, majoritatea având câte 1 1/8de sesie. 

In orice caz, proportia celor care nu aveau pãmânt era mai mare decâta celor care detineau si casã si pãmânt. În perioadã cuprinsã între Reglementarea urbarialã de la 1772 si revolutia de la 1848 procesul de fãrâmitare a sesiei iobãgesti este destul de accentuat în satele Valea Mare de Codru si Dumbrava,asemeni întregului domeniu al Episcopiei romano-catolice de Oradea.  Aceasta se traduce în sãrãcirea continuã a lumii satelor si necesitateaca mulþi dintre acestia sã fie obligati sã lucreze pe alte domenii sau în prediile învecinate, unde luau în arendã diferite terenuri. Astfel s-a întâmplat bunãoarã la începutul secolului al XIX-lea când, 18 jelericu casã din Valea Mare de Codru au arendat contra sumei de 250florini anual pãmânt arabil si fânate din prediul vecin Cãrãndeni, lacare s-au adãugat o serie de munci ca transportarea bãuturilor lacârciuma domenialã si taxele dupã cazanele de fiert þuicã. Se vedetreaba cã aceste noi terenuri luate în arendã nu satisfãceau nevoileiobagilor ºi jelerilor din Valea Mare de Codru deoarece pe aceeadi îigãsim arendând contra sumei de 270 florini anual pãmânt din prediul Nagy Káránd. În plus acestia puteau folosi si lemn din pãdure pentru confectionarea doagelor si a vaselor în urma cãreia episcopia mai primea 90 de florini anual. Mai exista totusi conditia ca mesterii din Valea Mare de Codru sã confectioneze si pentru aceasta cãzi pentrud epozitarea bãuturilor. Situatia proprietãtilor agricole din cele douã localitãti la 1800 aratã în felul urmãtor. Dupã cum se poate constata, exploatãrile agricole se bazau în principal pe munca tãranilor dependenti. În prima jumãtate a secolului al XIX-lea si pe teritoriul satelor Dumbrava si Valea Mare de Codru încep sã aparã primele semne ale modernizãrii în directia a ceea ceva fi societatea bazatã pe economia de schimb. Mai mult ca oricând,Episcopia încerca sã transforme domeniul într-un fel de intreprindere rentabilã, bazat mai ales pe robotã, scopul principal fiind acela al comercializãrii

produselor. În aceastã perioadã, Episcopia romano-catolicã de Oradea,stãpânul propriu zis al celor douã sate, a început sã introducã pe domeniile sale unelte agricole mai performante, soiuri noi de animale mai productive, sã cultive plante industriale, sã îmbunãtãseascã conditiile de pãstrare a recoltei, a animalelor si a bãuturilor pentru a fi mai usor vândute. În acest scop au fost construite hambare, pãtule,pivnite ºi grajduri. Desfacerea bãuturilor în cârciumile si hanurile domeniale a fost mai bine organizatã, iar morile vechi au fost reamenajate, în acelasi timp fiind construite altele noi. A continuat exploatarea manufacturilor de potasã, a înfiintat cãrãmidãrii, ateliere de ceramicã. În conditiile cresterii productiei de cereale s-au creat conditiile valorificãrii unei pãrti din surplus. Sume importante au fost obtinute din vânzarea paielor si fânului recoltat din predii. Episcopia romano-catolicã crestea domeniu Tinca si un numãr apreciabil de porci. Acest lucru se fãcea în primul rând în satele Dumbrava si Valea
Mare de Codru dar si în satele învecinate: Miheleu si Cãrãndeni, unde existau pãduri întinse, iar porcii mâncau ghinda si jirul de acolo.
La începutul secolului al XIX-lea, în toate cele patru sate, se cresteau anual peste 400 de porci destinati vânzãrii. Vânzarea porcilor aduceaun venit frumos stãpânului feudal. Fenomenul a cunoscut o amploare deosebitã spre mijlocul secolului al XIX-lea, când dintr-un total de 2414 porci îngrãsati, cei mai multi în satele amintite mai sus, 1458 au fost vânduti. Pieile de porc erau la rândul lor valorificate la frumentariul din Oradea. Economia de piatã îsi fãcea loc tot mai mult în viata domeniilor din zonã. 
Episcopia romano-catolicã de Oradea intensifica de la un an la altul eforturile în directia compatibilizãrii domeniului cu noile rigori economice bazate pe economia de schimb care îsi fãceau loc si în aceastã parte a lumii. În acest sens pe domeniul Tinca a fost înfiinata la sfârsitul secolului al XVIII-lea inclusiv o manufacturã de potasã.Aceasta a fost nemijlocit legatã de exploatarea pãdurilor din zonã. Pãdurea de la Dumbrava era exploatatã intens din acest punct devedere pentru obtinerea cenusei necesare procesului de producere a potasei. În cursul secolului al XVIII-lea mai existase o manufacturã de potasã si la Lupoaia. Aceasta fusese în proprietatea Capitlului romano- catolic de Oradea.
De asemenea, în prediul Holod, la sfârsitulsecolului al XVIII-lea si începutul celui urmãtor a functionat si o manufacturã de bere..Toate aceste schimbãri din structura proprietãtii feudale.Obligatiile în muncã si bãnesti percepute de cãtre Episcopia romano-catolicã au contribuit la slãbirea potentialului economic al gospodãriei tãrãnesti. Toate acestea i-au fãcut si pe tãranii din Dumbrava si ValeaMare de Codru sã reactioneze, asemeni celor din alte zone ale domeniului, sub diferite forme împotriva exploatãrii feudale.Nenumãratele frãmântãri si miscãri  tãrãnesti din prima parte asecolului al XIX-lea au fost completate de evenimentele revolutionaredin 1848-1849. Iobagii din aceste zone s-au solidarizat cu motii din Apuseni, luptând pentru libertate socialã si nationala.Celelalte sate din componenta actualã a comunei Holod, cele care existau la sfârsitul secolului al XVIII-lea si începutul secolului alXIX.lea, respectiv Holod, Dumbrãvita, Forosig, Lupoaia si Vintere, fuseserã trecute începând cu anul 1781, asa cum am subliniat maisus, în proprietatea tinerei Episcopii greco-catolice de Oradea, formând prediul Holod Zona nu este una extraordinar de bogatã si nici terenuri agricole îndestulãtoare nu se gãseau. Situatia era similarã cu cele din sateleDumbrava si Valea Mare de Codru, rãmase ºi dupã 1781 înproprietatea Episcopiei romano-catolice de Oradea. Tocmai de aceeanu de putine ori familii de iobagi sau jeleri erau nevoiti sã plece dinl ocurile de bstinã spre alte sate, de obicei la câmpie, unde era terenuri agricole mai multe sau erau obligati sã ia în arendã terenuri în alte zone. Documentele consemneazã destule astfel de cazuri.Cunoastem astãzi destinul a sase familii din Vintere care au fost nevoit esã se mute la Chesa pentru a putea lucra pãmântul si a avea cele necesare traiului zilnic. De asemenea se mai cunoaste cazul câtorva locuitori din Forosig care primiserã la 9 martie 1839 în folosintã un teren remanential în arealul satului Miersig. Problema era cã acest teren era împãdurit si trebuia defrisat. Cu toate acestea, ei s-au obligat sã-l defriseze pentru al folosi ca teren agricol. Aici au întâmpinat rezistenþa juzilor satului Miersig, care s-au adresat Capitlului solicitând pentru ei acest teren, sustinând cã vor defrisa mai repede si mai bine acest areal, aducând în acest sens argumentul cã sunt localnici.De-a lungul celei de-a douã jumãtãti a secolului al XIX-lea si înprima parte a celui urmãtor localnicii din aceste sate au fost nu o datã împlicati în astfel de dispute cauzate de arendarea pãmânturilor în predii din zona de câmpie. Motivul arendãrii era acelasi, lipsa pãmântului îndestulãtor pentru traiul zilnic, iar prediile din zona de câmpie erau scãparea acestora. Ani de-a rândul localnicii au lucrat si pe prediul episcopal Alcsi.

 

Începând cu a doua jumãtate a secolului al XVIII-lea în aproape toatã  Europa are loc o explozie demograficã accentuatã. Acelasi lucru se întâmplã si în aceastã parte a continentului. Acest fapt a condus la necesitatea obtinerii de noi terenuri pentru culturi, terenuri necesare asigurãrii alimentatiei populatiei. Castigarea unor noi terenuri agricole se putea face în principal pe seama defrisãrii pãdurilor. În locul acestora urmau sã fie plantate plante agricole si vii. Asa au stat lucrurile si la Holod când în teritorii recent câstigate pentru agriculturã, în deceniulal nouãlea al secolului al XVIII-lea, era plantatã via alodialã. La sãdirea acesteia au fost folositi locuitori din Olcea, Cãlacea, Tãgãdãu, Beliu si Ucuris, dar si din alte sate de pe cuprinsul domeniului Beius al Episcopiei greco-catolice de Oradea. Multi lucrau la vie în contul obligatiilor feudale pe care le aveau. Unii au primit si bani pentruacest lucru. Pentru cele 330 de zile de lucru efectuate ai au primit 67 florini si 30 creitari.

 La începutul secolului al XIX-lea via din Holod avea deja o suprafatã destul de întinsã. Atunci a fost construitã în vie si o surã unde se depozitau strugurii si apoi partial vinul pânã când era vândut sau transportat la Beius sau Oradea. Cunoastem si câtiva tãrani care au lucrat la ridicarea acesteia. Astfel la construirea surii au lucrat printre altii Avram Togyer din Pocola, acesta participând la transportul stufului pentru acoperis,si Here Gyorgy junior din Borz, care a lucrat nu mai putin de 12 zile la ridicarea acesteia. Multi altii transportau vinul de la Holod la resedinta domenialã din Beius sau la sediul Episcopiei de la Oradea. Toate erau trecute în contul zilelor robotã pe care iobagii si jelerii trebuiau sã le efectueze în contul obligatiilor înscrise în Reglementãrile urbariale. Unii dintre tãrani se plângeaude faptul cã erau pusi sã le transporte fãrã ca zilele respective sã fie consemnate ca zile de robotã efectuate, considerându-se, astfel, cã e ste vorba despre abuz. Cei mai afectati de abuzuri pãreau a fi jelerii acestia fiind mai usor expusi arbitrariului de cãtre stãpân, care uneori nu îi considerau membrii cu drepturi depline ai comunitãtii. Nu de putine ori jelerii din Holod s-au plâns cã li se cerea prestarea robotei cu vitele. La fel li s-a întâmplat si jelerilor din Vintere, care au fost de-a dreptul santajati, sã execute robota cu vacile, fãrã a li se considera munca prestatã robotei cu animalele.

 În satele apartinãtoare astãzi comunei Holod, existau mai multe tehnici de obtinere a terenurilor agricole. Acestea erau utilizate în întregul areal românesc. Una dintre acestea era cea a curãturii.Aceasta însuma toate operatiunile de eliminare a arboretului de pe un teren,inclusiv scoaterea rãdãcinilor, pânã când terenul era bun pentru agriculturã. Toponimul curãturã este prezent si în arealul localitãtilor în discutie ceea ce indicã utilizarea acestei tehnici de obtinere de noi terenuri agricole si în aceste zone. Astfel, în planurile cadastrale ale satului Lupoaia de la 1845 avem Valea Curãturilor, iar în planul silvical satului Valea Mare de Codru de la 1821 existau Locurile numite Curãtitura si Pârâu Curãtiturii. Asa cum specifica si istoricul Barbu Stefãnescu, multe din terenurile agricole obtinute prin acest procedeuerau transformate în câmpuri sau ogrezi cultivate cu cereale. Toponimia stabileste clar aceste realitãti. Astfel, la 1821 la Valea Mare

de Codru era consemnatã Ograda Tomii, un spatiu folosit mai ales pentru fânate si pomi fructifer. În alte situatii, rezultatele defrisãrilor poartã numele de rât sau râturi. La Lupoaia exista la 1845 si 1865 un astfel de locnumit Râtu cel Mare. De asemenea, terenul arabil mai era obtinut  si din destelenirea unor pãsuni si fânate. La granita secolelor XVIII si XIX fenomenul a fost prezent cu precãdere în hotarul satului Dumbrãvita.Obligatiile tãranilor iobagi si jeleri câtre stãpânul feudal erau cât se poate de clar stipulate si aici. Registrele de dijmã consemneazã aceastã realitate. Fiind sate de deal, productia cerealierã a acestora era destul de slabã, mai ales cea de grâu, terenurile agricole fiind catalogate ca fãcând parte din cea de-a treia categorie. Existã date concrete referitoare la Dumbrava si Valea Mare de Codru pentru mijlocul secolului al XVIII-lea referitoare la productia agricolã.

 Satele din arealul comune Holod au început odatã cu mijloculsecolului al XVIII-lea sã recurgã tot mai mult la cultivarea porumbului.Explicaþia era simplã. Fiind zonã de deal, porumbul era mai pretabilla calitatea terenului decât grâul sau alte culturi. În a doua jumãtate asecolului al XVIII-lea, satele Dumbrava, Dumbrãviþa ºi Valea Mare deCodru cultivau aproape exclusiv aceastã plantã cerealierã. În aceste sate se cultivau ºi alte culturi alimentare, tot mai multeodatã cu trecerea timpului. În primul rând este vorba despre legume. Astfel, documentele pomenesc cã în jurul si dupã conscrierea urbarialã din 1770 în Dumbrãvita existau grãdini de legume pentru necesitãtile iobagilor, iar în Dumbrava si Valea Mare de Codru alãturi de grãdinilede legume se mai afla mult pomet care produc suficiente legume si fructe pentru localnici. În ceeace priveste sistemul de cultivare a pãmântului se foloseau cele traditionale precum sistemul cu pârloagã. Acesta era cel mai folosit, de altfel, în întreg secolul al XVIII-lea, fiind specific unei agriculturi practicateinsular. Acest sistem de culturã rãmâne cantonat dupã stabilizarea populatiei mai ales în zonele cu teren accidentat,climã rece hotar steril si case dispersate. Acest tip este descris si încazul satelor Forosig, Dumbrãvita si Lupoaia ca fiind folosit încã dela începutul secolului al XVIII-lea. În Lupoaia sãtenii, asemeni celordin alte localitãti situate în zone de deal, aveau arabilele, fânatele si pãsunile la un loc, în jurul caselor. Altã metodã utilizatã în cultivarea terenurilor agricole era sistemul cu un câmp. În cadrul acestuia terenurile arabile sunt grupate într-un câmp compact care se cultivãun numãr de ani, dupã care câmpul se mutã în altã parte în hotarulsatului, pãstrându-si caracterul compact. Acest tip de organizare a agriculturii este consemnat în aria localitãtilor Dumbrãvita si Vintere.Cu toate acestea erau întâmpinate greutãti în cultivarea pãmântului în acest tip de culturã din cauza existentei unui singurcâmp de arabil.Cauzele pentru care exista un singur câmp sunt multe. În cazul localitãii Vintere situatia este determinatã de faptul cã acesta era supusa desea inundatiilor, iar în cazul Dumbrãvitei din cauza îngustimii acestuia. Ar fi interesant de fãcut câteva consideratii de fãcut asupra calitãtii terenurilor din acest areal în secolul al XVIII-lea iprima jumãtate a secolului al XIX-lea. Astfel, în prima parte a secolului al XVIII-lea,terenurile arabile din cuprinsul satelor Dumbrãvita si Forosig erau considerate ca având arabile de fertilitate mijlocie dar cu fânate îndestulãtor si bun si pãsune în apropierea pãdurilor. În acelasi timp,la Forosig existau arabil foarte slab si puþin în timp ce fânatul si pãsunea exista în suprafete suficiente. Aceeasi situatie o întâlnim în cazul localitãþilor Dumbrava si Valea Mare de Codru, cu specificatia cã fânatul se afla între pãduri, pe dealuri. La finele secolului al XVIII-lea lucrurile stãteau asemãnãtor. Astfel, la Dumbrãvita arabilul era încontinuare destul de slab si steril, fiind favorabil aproape numai pentruc ultivarea porumbului. Mai existau livezi de pomi fructiferi si grãdini de legume. La Lupoaia si Forosig, jumãtate din arabil era de productivitate medie, cealaltã fiind sterilã

, iar la Valea Mare de Codru arabilul era foarte slab si necesita gunoire. Era favorabil aproape exclusiv cultivãrii porumbului. În arealul satului mai existau grãdini de legume si livezi de pomi fructiferi. În fine, la Hodiº numai jumãtate din arabil era fertil, cealaltã jumãtate se afla pe dealuri si  în ciuda faptului cã era gunoiat acesta beneficia de o fertilitate scãzutã. Aceasta fiind situatia, randamentul cerealier diferea de la o localitate la alta, situându-se, totusi, la cote scãzute.

Tabelul de mai jos evidentiazã acest fapt Conscrierea domeniului Beius de la 1778 aduce noi date interesante legate de viata locuitorilor din arealul actual al comunei Holod. Domeniul Beius, aflat încã în proprietatea Episcopiei romano-catolice, era în pregãtire a fi cedat tinerei Episcopii greco-catolice de Oradea înfiintatã în 1777. Între spatiile cedate se afla, asa cum am semnalat mai sus si prediul Holod, încã nepopulat, dar care încã deacum va începe sã fie populat. Terenul care astãzi se aflã satul Holod era teren agricol din care 117 iugãre erau arabil, iar fânaþ 126 iugãre.Cea mai mare parte a acestui teren era arendat locuitorilor din Mizies cu 203 florini pe an, o parte era destinatã stãpânului si alta vamesului si hangiului din Vintere. Interesant cã, dacã la aceastã datã Holodul nu exista ca entitate demograficã distinctã, satul învecinat Vintere, împreunã cu Rogoz, numãrau peste 100 de familii, fiind unul dintre cele mai mari sate din cuprinsul domeniului.

Tocmai de aceea, la Vintere exista la vremea respectivã un han si o casã a vãmii, ambele situate în afara satului, în apa Holodului, pe un teren mai înalt situatla mijlocul podului peste apã. Hanulera construit din lemn bãtut cu lut, acoperit cu sindrilã si avea în componentã patru camere si obucãtãrie. În curtea hanului era un grajd pentru animale si un sopron pentru cãrute. Pe malul celãlalt al apei era construitã o pivnitã acoperitã cu sindrilã sau scândurã, de o capacitate de 100 de urne. La han secomercializau anual 169 urne de vin, 520 medii tuicã si 31 urne de bere. Venitul net obtinut din comercializarea acestor produse,dupã ce se scãdeau toate cheltuielile presupuse de întretinerea hanului,era de 215 florini. Vama podului nu aducea prea mari venituri. Acesta era modestde numai 49 florini pe an. Aceastã realitate se datora faptului cã în zonã erau multe sate scutite de vamã deoarece participau la muncile de întretinere. 

În Vintere stãpânul feudal mai avea si un promontoriu, situat lângã aceeasi apã a Holodului. Lucrãrile la el au început la 1771.fost trasat un promontoriu de 123012 stp. Din care la 1778 erau deja plantati cu vie 89.112 stp. Conscriptorii de la 1778 îl considerau încã nerentabil deoarece productia de circa 135 urne de vin nu acoperea valoarea zilelor de robotã de 712 zile cu animalele si 7604 zile cu palmele folosite anual la lucrãrile aferente. Tot la Vintere mai era si un teasc pentru pregãtirea vinuluiDupã trecerea domeniului Beius în proprietatea Episcopiei greco-catolice de Oradea acesta a fost reorganizat prin împãrtirea lui în patru impanate: Beius, Holod, Finis si Buntesti.  apanii de aici aveau obligatia de a rezolva toate problemele de pe raza lor de competentã. Obligatiile feudale ale tãranilor erau cele stabilite prin Urbariile din 1769-1772.

Situatia a fost agravatã de sezoanele ploioase si iernile foarte friguroase care s-au abãtut asupra spatiului transilvãnean si a celui european în general.

Acestea au fãcut ca întinse terenuri sã nu fiecultivate. Astfel, au fost situatii în care locuitorii satelor sã cearã autoritãtilor cantitãti de cereale pentru a reusi sã treacã peste aceste greutãti. Asa s-a întâmplat bunãoarã în toamna anului 1813 când locuitorii din Dumbrava, prini ntermediul birãului Ianko Sav si juratii Ianko On, Ianko Tyodor, Mikula Toma, Mikula On, Lazuran On si iarãsi un alt Mikula On, s-au adresat Episcopiei romano-catolice de Oradea, pe teritoriul cãreia se afla, sã le dea cu împrumut anumite cantitãti de produse agricole pentru a-si asigura hrana. Patru ani mai târziu, în iarna anului 1817, locuitorii din Valea Mare de Codru repetau demersul celor din Dumbrava. Acestia fuseserã afectati de ploi si inundatii pe parcursul anului 1816 si, în consecinrã, recolta de porumba fost deplorabilã. Aceeasi locuitori din Valea Mare de Codru au mai împrumutat în toamna anului 1815 si cantitãti destul de mari de cartofi, 20 M.P., pecare se angajau sã le plãteascã cu trei florini metreta.Obligatiile feudale ale tãranilor fuseserã stabilite în felul urmãtor: cuantumul robotei era stabilit la o zi pe sãptãmânã cu animalele sau la douã cu palmele, pentru iobagii cu sesie întreagã, la 18 zile cu palmele pentru jelerii cu casã, la 12 zile pentru cei fãrã casã; robota cu vitele avea a se executa cu patru boi la arat si la grãpat, cu douã vite si cu carul tãranului, la celelalte munci; la cãrãusia lungã erau obligai numai iobagii; principala obligatie în bani era censul. Acesta era raportat nu la mãrimea sesiei ci la casã, plãtit în egalã mãsurã de iobagi si de jelerii cu casã. Se mai reglementeazã daturile, nona,conditiile de rãscumpãrare a lor. Ceea ce este mai important era faptulcã erau eliminate o serie de practici anterioare considerate nocive si împovãrãtoare.Evident cã înciuda faptului cã Maria Tereza a gândit aceste noi Urbarii ca unele care sã îmbunãtãteascã starea tãranului.”

https://www.academia.edu/3502805/Monografia_comunei_Holod

 

La sfârsitul secolului al-XIX-lea, scriitoarea Lucretia Suciu (1859-1900)a lansat un roman de mare succes “Logodnica contelui Stuart”, inspirat din nemaipomenita poveste de dragoste dintre Elisabeta Galea,supranumitã si “frumoasapãmântului”, fiica preotului din Valea Marede Codru si contele Stuart.
„De ce nu, dacă asta-ţî face plăcere ?” răspunse
ea, trecând isteaţă peste o clipă de zăpăceală. Cu ochii
ei senini, plini de espresia unei perfecte sincerităţi ea
îi aruncă contelui o. privire ca fulgerul de trecătoare,
încât el nu putea deosebi culoarea lor„Dar dta nu înţelegi.”
„Aş dori numai să aud cum sună. ”
„Cu plăcere. — Me bucur foarte a fi făcut cunoş­
tinţă cu dta,” zise ea româneşte, apoi nemţeşte şi mai
adaogă şăgalnic : „Nu cumva ai de gînd să ‘nveţî româ­neşte?”
„De ce te miri că aici să află numele satului?”
întrebă el nu mai puţin surprins.
„Pe mapele ungureşti sunt tipărite numai numele
ungureşti, satul nostru deci e Nagy-patak”.
„Ce-i asta ?”
„Traducere ungurească de Valea mare, Altora
ansă nici asta nu e ‘ndeajuns unguresc, deci-1 ehiamă
chiar Magyar-patak’V
„Şi ce-i asta ?”
„Valea maghiară. Aşa s’a scris chiar pe tablele
din’ capetele satului”.
„Dar ce scop are aceasta? Locuitorii satului sunt
Unguri, nu e asa ? însă atunci cum se numeşte acest
sat după adevăr ?” * ,
„El se numeşte Valea mare, cum e scris şi ‘n
harta dtale, căci nici pui de ungur nu trăeşte în e”l.
„Asta ansă n’o ‘nţeleg”, zise contele uimit. Ce
folos de hărţi sau inscripţii cu numele cari nimene nu
le cunoaşte ?”
„Magyar kirâlyi esz !” observă fata scurt, în ton
batjocuritor.
„Ce ‘nseamnă asta,?”
„In sens propriu: minte regească maghiara ; noî am
traduce frasa pe româneşte cu „ungur cap de ţap.” 
“A început într-o zi de toamnă, în anul 1865.Contele Stuart, descendent al familiei regale din Scoţia, aflat în slujba Vienei şi aghiotant al arhiducelui Albrecht, venise în Bihor la vânătoare de urşi. S-a rătăcit în zona satului Vintere şi voia să se întoarcă spre casă când preotul Gale, din Valea Mare de Codru, comuna Holod, şi fiica lui, l-au întâmpinat cu pâine şi cu sare.Însă preotul şi soţia lui îşi doreau pentru fata lor un om pe măsură. Orfan fiind, contele n-avea avere, aşa că părinţii au dat-o pe Elisabeta după un grec, un comerciant bogat pe nume Tachi, din Salonta, care era şi consilier local. Betei, cum o alintau cunoscuţii, nu-i plăcea de el, pentru că era rău şi beţiv. În plus, inima ei era la Stuart, cu care înfiripase şi o idilă în secret.”
“… şi contele urmă după câterva clipe : „De’ unde eşti, dacă e premis să ‘ntreb ?„Sunt din satul acela”, răspunse ea arătînd la coasta -dincolo de vale. Contele-şi scoase mapa şi ‘ntrebă*: „Asta e Valea mare ?” „Numele acesta se afla acolo? E adevărat?” zise
fata, pe când ochii ei străluciau de o surprindere plăcutăContele-şi scoase mapa şi ‘ntrebă*: „Asta e Valea
mare ?” „Numele acesta se afla acolo? E adevărat?” zise
fata, pe când ochii ei străluciau de o surprindere plăcută.
„De ce te miri că aici să află numele satului?” 
“Bătaie soră cu moartea: Tachi a aflat însă, şi a bătut-o pe femeie până aproape a lăsat-o fără suflare. Şi-a revenit după câteva săptămâni, când, refugiată la părinţi, Beta a divorţat de grec şi s-a logodit cu Stuart. Îşi făcuseră planuri că vor avea copii şi vor duce o viaţă frumoasă împreună. Fericit, contele s-a dus la Viena, să ceară un grad mai mare de la Curte, ca să-şi poată întreţine familia”http://bihoreanul.gandul.info/sapta…/amor-de-bihor-3983565

Holod, “Logodnica contelui Stuart ” De L. Rudow-Suciu.
Oradea-Mare (N.-Yârad ) A. Pecze 237. Nr 2. Anul I. 1897. “FOAIE LITERARA” (Beta-Betty-Elisabeta si printul Steuart)

“…în susul văii frumoase a Crisului negru. Beta numi lui Stuart
satele cari să văd dela înălţimea dealurilor peste cari
trece drumul.
Eşind din satul Ripă întrară în codru unde nu să
vedea nimic de drum decât îci colo urma unei copite
sau unui ogaş. Totul era acoperit cu frunze uscate

încât Stuart înttebă cam îngrijit: „Nu vom rătăci aici ?
Nu văd nici un drum. ”
„Asta e grija cailor, ei află drumul şi unde nu
să vede. ”
– „Ia aşteaptă, o să fiu o stăpînă straşnică!”
-„Şi eu un supus bun. ” (va urma)

“8 mai 1977, trupa de teatru în aceeaºi componenþã, aparticipat la Etapa Interjudeþeanã a Festivalului Naþional „CîntareaRomâniei”, care s-a desfãºurat la Cluj-Napoca. Spectacolul jucat s-anumit Dracul era chiar vecina”
. Cu aceleasi douã piese, artistii populari holodani, dintre care se distingea Lucretia Solomie, sufletulacestui grup, au participat ºi la prima ediþie a Sãptãmânii Teatrului Scurt organizatã de Teatrul de Stat din Oradea, în intervalul 23-29noiembrie. Holodanii au avut reprezentaþia în seara zilei de 28noiembrie 1976, chiar pe scena teatrului orãdean.Alte si alte actiuni sustinute de aceastã trupã se adaugã celor mentionate mai sus. Ele au continuat, chiar dacã nu cu aceeaºiintensitate, pe durata deceniului nouã al secolului trecut si chiar si dupã 1989, când traditia a fost revigoratã”.http://www.academia.edu/3502805/Monografia_comunei_Holod
„Engles nu, cel mult Scoţian, deci la tot easul
German. După creştere insă pot fi socotit între Nemţi.”
„Bine. Cunoscîndu-î deci numai din cărţi, mai
cu samă din ale poeţilor lor, am vorbit cu Dta aşa
fără nici o reservă, incât poate mă vei judeca ca o
toacâ-gură, deşi după spusele domnului archiduce te
inferezi de noi Români.”
„Aşa şi este, chiar în mare măsură, domnişoară.
De aceea ţi mulţumesc că mi-ai spus atîte lucruri cu
totul noue “
„Bine. Cunoscîndu-î deci numai din cărţi, mai
cu samă din ale poeţilor lor, am vorbit cu Dta aşa
fără nici o reservă, incât poate mă vei judeca ca o
toacâ-gură, deşi după spusele domnului archiduce te
inferezi de noi Români.”
„Aşa şi este, chiar în mare măsură, domnişoară.
De aceea ţi mulţumesc că mi-ai spus atîte lucruri cu
totul noue “http://documente.bcucluj.ro/…/BCUCLUJ_FP_451374_1897…

“Revista Familia este o instituţie culturală înfiinţată de Iosif Vulcan, la Budapesta, în 1865, având drept program răspândirea culturii române în Transilvania şi cultivarea limbii şi a conştiinţei naţionale. Ea a fost, în urma dispariţiei Foii pentru minte, inimă şi literatură a lui George Bariţiu, cea mai însemnată revistă românească din Ungaria în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, devenind, în scurt timp, o tribună a întregii literaturi româneşti, o emblemă a identităţii culturale naţionale.’

          Fondatorul ei, Iosif Vulcan (31 martie 1841, Holod, Bihor – 8 septembrie 1907, Oradea), publicist și scriitor român, animator cultural, membru al Academiei Române, şi-a dedicat întreaga viaţă editării revistei – uneori chiar cu sacrificii materiale.Monumentul funerar al Elisabetei Galea adica Elizabeth Galea din curtea bisericii din Valea Mare de Codru.

Amintim aici contributia zonei la dezvoltarea metalurgiei cuprului în epoca eneolitica (tezaurul de la Beius) si a aurului în epoca bronzului (tezaurul de la Hodis)….Bratarile din aur

PRIME TIME news Sexappeal Profile target eInternational Lectures Training Sessions Retreatment or Teambuilding…Tourism or Break-city Events in Romania UE


PRIME TIME news Sexappeal Profile target eInternational Lectures Training Sessions Retreatment or Teambuilding…Tourism or Break-city Events in Romania UE.

MONEY, BONUSES, PERKS Referral Program Get in touch toghether


MONEY, BONUSES, PERKS Referral Program Get in touch toghether.

SPARTAN US Navy now flight in Romania Otopeni base at AVIATION DAY an yearly event like Tom Cruise in “Top Gun 2” re-make over the years…training lessons at programs Aeronautics and Technology diversity NORTHROP University, Northrop Rice Aviation Institute of Technology (NRAIT)


http://enigmappeableyou.weebly.com/store/p2/Services.html

via SPARTAN US Navy now flight in Romania Otopeni base at AVIATION DAY an yearly event like Tom Cruise in “Top Gun 2” re-make over the years…training lessons at programs Aeronautics and Technology diversity NORTHROP University, Northrop Rice Aviation Institute of Technology (NRAIT).

SPARTAN US Navy now flight in Romania Otopeni base at AVIATION DAY an yearly event like Tom Cruise in “Top Gun 2” re-make over the years…training lessons at programs Aeronautics and Technology diversity NORTHROP University, Northrop Rice Aviation Institute of Technology (NRAIT)


SPARTAN US Navy now flight in Romania at AVIATION DAY an yearly event like Tom Cruise in “Top Gun 2” re-make over the years…training lessons at programs Aeronautics and Technology diversity NORTHROP University, Northrop Rice Aviation Institute of Technology (NRAIT)

ROMANIA Aviation Day is celebrated year by year on 20th July, usually the aviators families and their colleagues, friends accompagne them at the aviatic airshows, celebrating together. In exclusivity terms for you, a short reportage with Mr. Lt.Av.Comandor Ovidiu Mirica like a “First Lesson” for those interested to get a training for pilot from our young experienced professionals, better than Tom Cruise when “Top Gun” movie was delivered few years ago by ’86. who’s PRODUCER said early last year, “We’ve been trying to get that movie made for 30 years, and I think we’re getting closer and closer.” within the ‘Top Gun 2″ movie.

If you think that your favorite pilot is Tom Cruise, you got it a romanian version of the celebrity who reached the sky by SPARTAN, a former US navy aircraft manufacture…

Lt.Av.Comandor Ovidiu Mirica is just trying to make people to enjoy the flight with SPARTAN…and also explains that “skills are continuing leaning” even for an experimented pilot like him… just inspiring others to learn the skills from their parents in such aviation related field or from those already having developed a high  expertise in trainings and avionics too…

As in 2004 Spartan School of Aeronautics name change to Spartan College of Aeronautics and Technology, offering of college degree programs and technology diversity. Spartan Aviation Industries, Inc. was formed in 2005 by Spartan’s management team and was purchased from Harcourt General Corporation.

In 2013 Spartan Education Industries Inc, was formed and acquired the college from Spartan Aviation Industries, Inc.

In 2014 Spartan acquired the Crimson Technical Institute, an Airframe and Powerplant focused college located in Inglewood, California. The Crimson Technical College was founded in 1930 as The California Flyers Inc. and eventually became Northrop University and then Northrop Rice Aviation Institute of Technology (NRAIT).

On March 31, 2015 Crimson Technical College became an additional campus location of Spartan College of Aeronautics and Technology

I

ENIGMA Expo EVENT “Communication DAY” Discovery Doldy PHOTO Women Bucharest “FORT3 OTOPENI”11-12 July 2015


http://www.fitnesscamp.org http://www.campbell.army.mil/https://www.facebook.com/FortCampbell FORT CAMP DAVIS undefined

slovenian song text alternative in english